Muzeul Popa, Târpești

Gospodăria lui Neculai și Elena Popa, în decursul anilor (începând de prin 1970) a devenit treptat un spațiu expozițional complex în care pot fi admirate, pe lângă lucrările de sculptură naivă create de Neculai Popa sau măștile cusute de soția sa Elenei Popa, alte câteva colecții tematice:

Poarta - cu chipurile sale cioplite în lemn, simbolizează arborele genealogic al familiei.

Curtea cu sculpturi - cuprinde diverse lucrări, de mari dimensiuni, realizate în lemn și piatră

Casa cu măşti - adăpostește creațiile lui N. Popa (măști, costume pentru Anul Nou și Crăciun, sculpturi în lemn și piatră) dar și o colecție de veste populare, de sărbătoare (bundițe).

Casa colecțiilor - adăpostește mai multe colecții: arheologie, numismatică, etnografie, icoane și obiecte religioase vechi, pictură naivă.

Tot aici mai există și un atelier / galerie (sculptură, ceramică și pictură), cât și un spații de cazare în regim de bed & breakfast.

TIRPESTI. Faima satului Târpești (Petricani - Neamț) se datorește în bună măsură lui Neculai Popa, cunoscut pentru creațiile sale naive în piatră, pentru măștile pe care le confecționa spre a fi utilizate cu prilejul sărbătorilor de iarna, pentru interpretările de teatru popular pe care le organiza la el acasa, precum și pentru pasiunea sa de colecționar de obiecte de arheologie, piese etnografice și de artă populară.

Tradiția a reprezentat pentru Neculai Popa punctul de plecare al fanteziilor sale originale. El nu poate fi considerat doar un continuator al tradițiilor ci și un creator în accepțiunea cuvântului, fiindcă fondului folcloric al satului, el îi aduce contribuția sa novatoare, originală, sculptura sa reprezentând în acest sens un element de noutate absolută.

Popa s-a născut la 13 august 1919, împreună cu sora sa Maria, în satul Tîrpești, jud. Neamț, fiind ultimii doi copii ai soților Vasile și Elena Popa.

Anii copilăriei și-i petrece în satul natal, luând parte cu ceilalti copii de vârsta lui la toate evenimentele comunitătii sătești, manifestând ânsă un interes aparte pentru sărbătorile de iarnă.

Interesul sau pentru spectacolele cu masti s-a manifestat inca din copilarie, astfel ca la varsta de 12 -13 ani, dupa ce trecuse prin etapele de colindator cu clopotelul, toba si buhaiul, a simtit nevoia de a-si face o masca, chiar cu riscul sacrificarii manecilor unuia din cojoacele mai vechi ale tatalui sau. Aceasta forma de teatru popular la care putea avea acces acum, odata cu implinirea unei anumite varste, va ramane pentru el cea mai prolifica forma de manifestare teatrala, care se potrivea perfect firii sale vesele si glumete, tocmai fiindca oferea o mare varietate de posibilitati de expresie. Dovada sta in acest sens multimea de masti pe care le-a confectionat dea lungul intregii sale vieti, pentru el si trupele sale de mascati, dar si pentru numerosii solicitanti din sat sau din satele invecinate. Odata cu trecerea anilor Neculai Popa va experimenta si celelalte forme mai complexe de teatru popular (Capra, Arnautii, Jienii), care implicau mai multe personaje dar si mai multe replici. De aceasta data, nu s-a multumit doar cu simpla preluare a vechilor texte, ci a creat el insusi altele noi (un bun exemplu in acest sens este textul formatiunii "Betleemul"- destinata sarbatorilor Craciunului). Pasiunea sa pentru teatrul popular a avut ca rezultat implicarea  directa in realizarea unor adevarate spectacole cu ocazia Craciunului si Anului Nou, spectacole la care lua parte in calitate creator de costume, textier, actor si regizor.

Popa confectioneaza doua mari categorii de masti: antropomorfe (batran, baba, urat, drac, cucoana, Anul nou, Anul vechi, doctor, ofiter, evreu, negustor, tigan, tiganca, harap, etc.) si zoomorfe (urs, tap, berbec, capra). Mastile sunt concepute in asa fel incat sa redea trasaturile caracteristice ale personajului pe care il intruchipeaza, folosind selectiv materiile prime foarte variate. In tinerete el folosea ca materie prima de baza carpa, facand mai ales masti de femeie, de drac, etc.; o perioada indelungata a folosit pielea de oaie cu lana nerasa; prin anii 1970 el a inceput sa lucreze si masti din arama, care cereau modalitati tehnice si solutii aparte pentru realizarea expresiilor dorite; dupa alti cativa ani el incepe sa creeze fata mastii din lemn sau coaja de copac, iar mai recent a realizat masti din impletitura de paie sau papura.

Predispozitia sa pentru spectacol va rămâne manifestă de-a lungul întregii sale vieti, ea materializându-se în realizarea de costume și măști, texte și versuri pentru serbările și spectacolele organizate în preajma sărbătorilor de iarnă. Culege și creează folclor, fiind preocupat de păstrarea și transmiterea acestuia generatiilor următoare.

La vârsta de 15 ani (1933), trimis fiind la P. Neamt, de tatăl său,  să urmeze cursurile Școlii de cântări, pentru a deveni dascal de biserică, va avea șansa de a fi elevul preotul Constantin Mătase, un entuziast arheolog amator, fondatorul Muzeului de istorie din P. Neamt. Încurajat de acesta va prinde și el dragoste pentru arheologie și va începe să realizeze mai multe observații și sondaje în diverse zone din sat. Rezultatele acestor acțiuni ale sale se vor materializa, începând cu anii ‘60, în derularea unui proiect amplu de cercetări arheologice sistematice, extins pe durata a peste 10 ani, de către Institutul de arheologie Bucureţti. Printre arheologii implicati în derularea acestor cercetări s-au aflat și profesorii Vladimir Dumitrescu și Silvia Marinescu-Bâlcu.

După terminarea școlii la P. Neamt, va ajunge cântăret la biserica din sat, iar peste aproape un an (1938) se va înrola, ca voluntar și va lua parte la campania armatei române pe frontul de rasarit, până în august 1944 când va fi rănit și lăsat la vatră.

Spre finalul anilor ’40 are loc și căsătoria sa cu Elena Nuțu, una din tinerele care lua parte in mod frecvent la spectacolele organizate de N. Popa, cu diferite prilejuri, în satele comunei Petricani sau în cele din apropiere, ea dovedindu-se, în decursul anilor de căsătorie, un important sprijin pentru N. Popa, dar și un foarte bun „ucenic”, în realizarea măștilor și costumațiilor pentru spectacolele de iarnă.

Schimbările de după război și colectivizarea fortată vor sta la baza implicării sale în mișcarea de rezistentă anticomunistă și ulterior  arestarea survenită în anul 1952, urmată de condamnarea la cinci ani de temnită grea, prilej cu care va cunoaște principalele centre de detenție pentru condamnații pe motive politice: Gherla, Aiud, Canal, Sighet.

Spre sfărșitul anilor ‘50 familia Popa se afla într-o situație foarte grea, din punct de vedere material, astfel că desfăţurarea săpăturilor arheologice, în zona com. Petricani, începând cu anii ‘60 vor aduce schimbări majore în existența lui N. Popa.

Pe lângă câștigurile bănești, care puteau acum acoperi în bună parte nevoile materiale, de peste an, prezența arheologilor, în casa familiei Popa, se va dovedi a fi un neașteptat „dar”.

Mânat de dorința de a nu dezamăgi așteptările acestora, în ce privește bogăția materialului arheologic al așezării precucuteniene de la Târpești, N. Popa, impulsionat de nestâmpăratul său spirit ludic, s-a gândit că ar putea „ajuta”, la împlinirea acestui lucru. Studiind carțile, pe care arheologii le aveau aduse la el acasa, a ajuns la concluzia că o „suplimentare”, a site-ului arheologic, cu mai multe figurine zoomorfe și antropomorfe, nu ar putea fi decât benefică. Începe astfel să modeleze figurine din lut, pe care le ardea in cărbunii încinși din sobă, iar mai apoi le îngropa în șantierul arheologic. Aceasta nouă activitate a sa începe să îl captiveze așa că producția de gliptică neolitică prinde proporții. Nemulțumit de rezistența ceramicii, se hotărăște să treacă la piatră, pentru prelucrarea căreia începe să-și improvizeze câteva unelte rudimentare din pile sau coarne de la furci vechi.

Arheologii contrariați de „noile descoperiri” le-au trimis la București și așteptau să afle cine și de ce a întreprins această acțiune.

Șansa  lui N. Popa a fost că cele circa cincizeci de sculpturi ale sale, de la Bucuresti, au fost văzute de Gheorghe ALDEA, un pasionat cercetator și susținător al artei naive din România, care și-a manifestat interesul de al cunoaște pe plazmuitorul lor.

Toamna, după încheierea săpaturilor arheologice, din anul respectiv, el va ajunge la Târpești unde îl va cunoaște pe N. Popa și îl va încuraja să continuie să sculpteze, lucrări de dimensiuni mai mari, nu doar în piatră ci și în lemn, promițăndu-i organizarea în primăvara următoarea a unei expoziții la Teatrul Mic, din București.

Vor urma apoi numeroase invitații de participare la expozitii de grup sau manifestări regionale, nationale ori internationale legate de creatia populară sau naivă. Multe dintre aceste participări au însemnat pentru N. Popa obtinerea unor importante premii sau distinctii.

De la lucrari ce atingeau 7—10 cm, a ajuns sa ciopleasca piese de mai mare amploare, ce depasesc unu doi metri inaltime, tematica abordata find din ce în ce mai elaborată.

Folosind forma pietrei pe care o ciopleste, renuntind la asemanarea mimetica, la conformitatea absoluta cu natura, in favoarea expresiei, el se menține totuși in limitele unor reprezentari plastice in care se recunoaste neaparat modelul. Deseori forma pietrei este cea care-i sugereaza subiectul, stimulindu-i bogata imaginatie. Tenacitatea ce rezida in originea sa taraneasca il face sa munceasca indirjit, sa stie dinainte ce va putea scoate dintr-un bolovan mare de piatra: un om sau o pasare, un cal ori un sarpe. "Daca mi se sparge chiatra, nu o las. Ma apuc sa fac din ea altceva. Eu nu sint meserias si nu fac negustorie de chietre."

Fara nici o pregatire pentru sculptura in piatra, el aplica instinctiv tehnici de mult folosite de mesteri cu experienta. Fara sa se lase dominat de materie, respecta regulile de prelucrare a acesteia, punind-o in valoare prin volume mari pe care le innobileaza cu mici detalii gravate, discrete, care nu distrug forma ci mai degraba o subliniaza. La prima vedere sculptura sa pare hieratica, insa observata mai atent, fara prejudecati, ea va dezvalui privitorului o mare bogatie de sentimente, o forta dinamica ce le anima, viata ce pulseaza sub invelisul de piatra.

Noua sa activitate artistică i-a oferit și anumite oportunităti financiare ce vor face posibilă împlinirea unei alte dorinte mai vechi: înfiintarea unui muzeu sătesc, care să conserve vechile obiecte utilizate de locuitorii satului și costumul popular folosit de aceștea în anii din urmă.

Donatorul a peste 1500 de piese de arta populara si etnografie, care au imbogatit colectiile Muzeului din Tg. Neamt, creatorul popular N. Popa, în anul 1966, va începe organizarea în satul natal a unei colecții, care va fi gazduit pana in 1976 in cladirea vechii scoli a satului. În vara anului 1977, urmare a creșterii semnificative a numărului de obiecte colecționate, va fi inaugurată cladirea actuală, care găzduiește întreaga colecție privată (accesibilă publicului), chiar în curtea familiei Popa. Atât prin numarul mare de exponate cât si prin valoarea deosebita a unora dintre ele, colecția din Târpești se înscrie printre cele mai interesante colecții de acest gen, din tară. Cele peste 3000 de exponate, ale colecției, se grupează in urmatoarele fonduri distincte: 1 Marturii arheologice, rezultate din sapaturile organizate de Institutul de arheologie din Bucuresti, in localitate si alte zone invecinate; 2 Colectia numismatica ce cuprinde de la piese antice la piese actuale, romanesti si straine; 3 Marturii documentare si istorice privind trecutul localitatii; 4 Colectia de etnografie locala, care cuprinde de la obiecte utilitare, la obiecte decorative si piese de port popular specifice zonei; 5 O colectie de icoane si de obiecte de cult; 6 Colectia de pictura naiva romaneasca. Obiectele prezentate stârnesc interesul si admiratia numerosilor vizitatori, care ii trec pragul, fiind deopotriva punct turistic dar si obiectiv de studiu pentru cercetătorii din zonă.

În 1996 N. Popa va reusi să-si publice un roman autobiografic, în versuri, “Cartea vietii mele”, la care lucra încă din 1956, iar în 1998 și 2002 vor mai apărea încă două din cărtile sale: “Lumea satului” şi “Din lumea văzută ţi cea nevăzută”.

Originalitatea mastilor populare pe care le-a faurit impreuna cu sotia sa, Elena si maestria demonstrata in domeniul sculpturii naïve in piatra l-au situat, cu deplina indreptatire, in galeria celor mai de seama artisti populari contemporani din tara noastra. Soții Popa fac parte, dintre putinii oameni de la noi din tara pentru care confectionarea mastilor constituie un mestesug.

Creatiile lui N. Popa se bucura de o larga apreciere, atat in tara, cat si peste hotare. In ultimii patruzeci de ani el a participat cu mastile și sculpturile sale, in piatra ori lemn, la numeroase expozitii si concursuri din tara si strainatate, primind numeroase premii și distinctii.